Baza de recalculare a sumei inițiale a pagubei
26.04.2024

Ministerul Mincii și Protecției Sociale a publicat în MO din 25 aprilie Informația cu privire la mărimea salariului mediu lunar pe țară în anul 2023. Potrivit acesteia, cuantumul respectivului indicatorul  în anul precedent a constituit 12354,7 lei.

 

Amintim, salariul mediu lunar pe țară se aplică în scopul recalculării sumei iniţiale de compensare a pagubei cauzate persoanelor care şi-au pierdut capacitatea de muncă în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, precum şi persoanelor care au dreptul la recuperarea pagubei în cazul pierderii întreţinătorului.

 

Potrivit prevederilor Legii nr. 278/1999,  suma iniţială se calculează în conformitate cu actele normative în vigoare privind compensarea de către întreprinderi, instituţii, organizaţii a pagubei cauzate angajaţilor în urma mutilării sau altor vătămări ale sănătăţii în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu. Această sumă se modifică ulterior numai în cazul schimbării procentului de pierdere a capacităţii de muncă sau al schimbării gradului de invaliditate.  Totodată, recalcularea sumei de compensare a pagubei se efectuează anual, începînd cu 1 aprilie, în cazul cînd salariul mediu lunar pe ţară din anul precedent anului curent de plată depăşeşte cu cel puţin 5% salariul mediu lunar pe ţară luat în calculul anterior al sumei de compensare.