Verifică achitarea de către angajator a contribuțiilor de asigurări sociale
10.04.2025

Accesarea datelor din contul personal de asigurări sociale este un instrument esențial pentru fiecare persoană asigurată, oferind transparență și posibilitatea de monitorizare a datelor care se înscriu la contul personal. Aceste date sunt fundamentale pentru stabilirea prestațiilor de asigurări sociale, cum ar fi pensiile, indemnizațiile de incapacitate temporară de muncă, indemnizaţiile adresate familiilor cu copii etc., reiterează Casa Naţională de Asigurări Sociale.

 

Astfel, accesarea datelor din contul personal este importantă pentru a ne pregăti de un anumit risc social, nu doar de pensie. După ani de activitate, recuperarea informației pentru înscrierea la contul personal de asigurări sociale este tot mai dificilă în cazul în care angajatorul nu şi-a onorat obligaţia de a calcula şi declara contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii.

 

Scopurile accesării datelor din contul personal de asigurări sociale

 

Verificarea corectitudinii datelor. Accesând contul personal, persoanele asigurate pot verifica dacă angajatorii au declarat corect perioada de activitate și au achitat contribuțiile de asigurări sociale. 

Determinarea stagiului de cotizare. Informațiile din contul personal permit o estimare a stagiului de cotizare realizat.

Identificarea și corectarea eventualelor erori. În cazul în care se constată discrepanțe sau erori în datele din cont, persoanele asigurate pot solicita de la angajator corectarea acestora la timp, evitând problemele ulterioare la stabilirea prestațiilor sociale.

Acces la informații actualizate. Contul personal este actualizat periodic, oferind informații relevante despre istoricul contribuțiilor și prestațiile sociale primite.

 

Cum accesăm datele din contul personal de asigurări sociale

 

CNAS oferă persoanelor asigurate posibilitatea de accesare/vizualizare, în mod electronic, a datelor din contul personal de asigurări sociale prin intermediul SI ACCES CPAS sau portalul guvernamental al cetățeanului.

 

Astfel, persoanele asigurate care dețin semnătură electronică sau mobilă, pot accesa datele din contul personal prin intermediul serviciului MPass fără a se prezenta la structura teritorială a CNAS pentru a primi parola de acces. 

 

Pentru persoanele asigurate care nu dispun de semnătură electronică sau mobilă, accesarea datelor din contul personal, prin intermediul SI ACCES CPAS,  are loc în baza login-ului şi parolei de acces eliberate de către CNAS sau CTAS.     

 

Accesarea regulată a datelor din contul personal de asigurări sociale este un drept și o responsabilitate a fiecărei persoane asigurate, menționează autoritatea.