Evidența contribuabililor: EVO extinde accesul la informații
14.04.2025

În MO din 11 aprilie a fost publicat Ordinul SFS nr. 194/2025, prin care au fost aprobate modificări la Instrucțiunea privind evidența contribuabililor1 (în continuare – Instrucțiune). Intervențiile au drept scop racordarea prevederilor acesteia cu modificările operate la Codul fiscal prin Legea nr. 214/2024. Unele reglementări au intrat în vigoare la data publicării, altele vor fi puse în aplicare începând cu 30 aprilie 2026.

 

Astfel, din 11 aprilie 2025 în Instrucțiune este expus în redație nouă noțiunea de cod numeric personal (IDNP). Acesta reprezintă codul fiscal al persoanei fizice indicat pe versoul buletinului de identitate sau în versiunea digitală a acestuia generată prin intermediul aplicației guvernamentale integrate a serviciilor electronice EVO.

 

Tot prin intermediul EVO contribuabilii (personae fizice și juridice) au posibilitatea de identificare la depunerea cererii cu ajutorul buletinului de identitate digital; de verificare a identității persoanelor străine constituite în baza tratatelor internaţionale ratificate de Republica Moldova. Modificările mai stabilesc că, în cazul persoanelor juridice sau organizaţiilor cu statut de persoană fizică nerezidentă care deţin obiecte impozabile pe teritoriul Republicii Moldova sau care au obligaţii fiscale, versiunea digitală a buletinului de identitate generată în EVO va fi acceptată la depunerea cererii de atribuire a codului fiscal.

 

Începând cu 30 aprilie 2026, va fi pus în aplicare Clasificatorul tipurilor obiectelor supuse luării la evidență fiscală (anexă nr. 141) la Ordinul nr. 352/2017.  Totodată, anexa nt. 14 (Clasificatorul tipurilor subdiviziunilor) va fi ajustată la normele Nomenclatorului unităților comerciale, aprobat prin Legea nr. 231/2010

 

Având în vedere că Legea nr. 214/2024 stabilește excuderea  ținerii manuală a Registrului fiscal de stat, fiind asigurată doar evidența în format electronic (modificarea alin. (3) art. 164 din CF), pct. 42 și 43 din Instrucțiune, precum și anexa nr. 5 la aceasta, vor fi abrogate.

_______________________________

1 Aprobată prin Ordinul SFS nr. 352/2017.