Producătorii agricoli pot depune cererile de rambursare a TVA
24.04.2025

Subiecții eligibili ai Programului de rambursare a TVA (întreprinderile care activează în domeniul agriculturii, sunt înregistrate în calitate de plătitori ai taxei pe valoarea adăugată și care înregistrează sumele TVA spre deducere în perioada fiscală ulterioară) pot depune cererile semnate electronic la adresa de e-mail a Serviciului Fiscal de Stat (mail(at)sfs.md), reamintește autoritatea fiscală.

 

Cererea poate fi depusă după prezentarea dării de seamă fiscale, prin care se declară impozitul funciar pentru terenurile cu destinație agricolă, impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii și primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de contribuție procentuală la salariu și alte recompense și după prezentarea Declarației privind TVA aferente perioadei Programului.
 

 Totodată, SFS precizează că, perioada de rambursarea TVA a fost extinsă până în luna iunie 2026 inclusiv, în conformitate cu prevederile Legii nr. 73/2025, în vigoare din 22 aprilie 2025.
 

Astfel, rambursarea TVA se efectuează pentru perioadele fiscale începând cu luna aprilie 2022 și până în luna iunie 2026 inclusiv.
 

De asemenea, suma maximală a rambursării a fost majorată cu suma impozitului funciar pentru terenurile cu destinație agricolă. Totodată, suma maximală a rambursării pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 nu poate depăși suma TVA destinată deducerii în perioada fiscală ulterioară, reflectată în Declarația privind TVA pentru perioada fiscală decembrie 2023.
 

Rambursarea sumei TVA se efectuează de către SFS și Trezoreria de Stat în termen de 25 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii.