Moldova va aplica un Acord în domeniul protecției sociale și cu Slovacia
22.07.2025

În ședința Executivului din 21 iulie a fost aprobat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Aranjamentului administrativ pentru aplicarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Slovacă în domeniul securității sociale și acordarea împuternicirilor privind negocierea acestuia.

 

Astfel, cetățenii moldoveni care au desfășurat oficial activitate de muncă în Republica Slovacă, după încheierea tratatului bilateral vor putea obține prestații sociale din partea respectivului stat. Potrivit documentului, dreptul la pensie în Republica Moldova va fi oferit și persoanelor care, chiar dacă nu au activat cel puțin 15 ani pe teritoriul țării noastre, însă o anumită perioadă au plătit contribuții sociale. Dreptul la prestații li se va acorda prin cumularea anilor lucrați în cele două state contractante. Fiecare dintre acestea va calcula și va achita pensia doar pentru perioadele de asigurare realizate pe teritoriul propriu, fiind aplicat principiul proporționalității. 

 

În echipa negociatorilor din partea Republicii Moldova sunt incluse 5 persoane.

 

Amintim, recent a fost ratificat un acord similar cu Confederația Elvețiană.