Convenția colectivă în domeniul agroindustrial: majorarea salariului tarifar
11.08.2025

În MO din 8 august a fost publicat Protocolul-acord de modificare a Convenţiei colective (nivel de ramură) prelungită pentru anii 2023-2026, sub incidența căreia cad toţi salariaţii – membrii de sindicat şi angajatorii unităţilor care au organizaţii sindicale afiliate la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „AGROINDSIND”.

 

 Potrivit documentului, semnat de Părțile contractante1 la 1 august 2025, în cazul în care la negocierile pentru încheierea convenţiilor teritoriale şi contractelor colective de muncă la nivel de unitate salariații cad sub incidența concomitentă a mai multor convenții colective(fie la nivel național, fie cel de ramură), prioritate au dispozițiile mai favorabile.

 

Totodată,  este majorat salariul tarifar pentru categoria I de calificare a angajaților din agricultură, industria prelucrătoare (inclusiv alimentară) și din ramurile conexe. În funcție de domeniile de activitate, tariful este majorat  cu 1500-2000 lei, ceea ce constituie de la 35% până la 50%.

 

Salariul tarifar concret poate fi consultat aici.

_____________________________________________________

1 Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova, organul central al administraţiei publice de specialitate; Patronatul de ramură, reprezentat de Federaţia Naţională a Patronatelor din Agricultură şi Industria Alimentară; Sindicatele din sectorul agroindustrial şi ramuri conexe, reprezentate de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „AGROINDSIND” din Republica Moldova.