Certificatul medical va fi transmis prin Portalul Guvernamental al cetățeanului și antreprenorului
13.08.2025

Noua Instrucțiune privind constatarea incapacității temporare de munca, condițiile, modul de eliberare și transmitere a certificatului de concediu medical (în continuare – Instrucțiune) va fi pusă în aplicare din 1 ianuarie 2026. Proiectul hotărârii de Guvern, prin care urmează a fi aprobat documentul, a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat din 11 august.

 

Astfel, Instrucțiunea stabilește:

  • emiterea certificatului de concediu medical va fi posibilă de prestatorii de servicii medicale publici și privați de asistență medicală primară și specializată de ambulator, contractați de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), instituțiile medico-sanitare departamentale și prestatorii de servicii medicale spitalicești indiferent de forma de organizare;
  • obligația de constatare a incapacității temporare de muncă și transmiterea datelor în format digital, iar la solicitarea persoanei poate fi eliberat și în format tipărit cu cod QR, care permite verificarea autenticității. Excluderea certificatului medical pe blanchetele editate va diminua cheltuielile cu circa 1,4 mil. lei anual și va reduce termenul de validare a indemnizațiilor;

 

  • oferirea dreptului de constatare a incapacității temporare de muncă nu doar medicului de familie, dar și medicului specialist de profil (pentru cel mult 14 zile calendaristice);
  • interoperabilitatea Portalului Certificatelor de concediu medical cu MCabinet și Portalul guvernamental al antreprenorului. În termen de maximum 24 de ore de la înregistrarea certificatului medical, va fi asigurată transmiterea automată către angajatorul persoanei asigurate o notificare, care conține codul personal (IDNP), numele, prenumele angajatului, data constatării incapacității temporare de muncă/începutul concediului medical și, după caz, prelungirea și/sau încheierea lui, cuantumul indemnizației etc.

 

De asemenea, sunt prevăzute procedurile de eliberare a certificatelor în funcție de motivul  concediului medical; cazurile în care certificatul nu se va elibera; răspunderea pentru comiterea încălcărilor reglementărilor.

 

Autorul proiectului este Ministerul Sănătății, care consideră că implementarea noii Instrucțiuni va contribui la debirocratizarea sistemului, simplificând circuitul pacientului, inclusiv prin asigurarea accesului acestuia la consultația medicilor specialiști fără trimiterea obligatorie de către medicul de familie1.

_____________________________________________

1Reglementarea a fost aprobată prin Ordinul MS nr. 376/2023.