Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice proiectul modificărilor la Ordinul nr. 94/2020, prin care a fost aprobată Declarația IPC21. Intervențiile sunt condiționate de punerea în aplicare, din 18 iulie 2025, a noilor prevederi ale Legii nr.489/1999, aprobate prin Legea nr. 187/2025, fiind diminuat de la 95% până la 70% pragul de eligibilitate a producătorilor agricoli pentru beneficierea de compensații sub formă de contribuții de asigurări sociale din bugetul de stat (6% la suma salariilor și recompenselor calculate lunar pentru toți angajații).
Proiectul vizează modul de completare a rd. 1.4 din tabelului nr.2. – „Angajatorii din agricultură, prevăzuţi la pct. 1.5 din anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999”, fiind propusă în redacție nouă Nota la respectivul rând.
Potrivit documentului, pentru perioada anului 2025, angajatorii din domeniul agriculturii aplică tariful redus în mărime de 18%, pentru determinarea contribuțiilor de asigurări sociale după cum urmează:
a) pentru perioada ianuarie – iunie 2025, dacă entitatea practică în decursul perioadei de gestiune nu mai puțin de 95% din activitățile stipulate în grupele 01.1-01.6 din CAEM;
b) pentru perioada iulie – decembrie 2025, dacă entitatea practică în decursul semestrului II nu mai puțin de 70% din activitățile stipulate în grupele 01.1-01.6 din CAEM.
În situațiile în care, pe parcursul perioadei ianuarie-iunie / iulie-decembrie 2025, entitatea va aplica tariful redus de 18%, însă ponderea efectivă a activităților agricole se va dovedi a fi sub nivelul de 95% / 70%, entitatea va fi obligată să depună declarații corectate, în condițiile art.188 din Codul fiscal, aplicând tariful general în vigoare.
Prevederile vor fi puse în aplicare din data publicării acestora în MO.