Noi reglementări în domeniul SSM
25.11.2025

În cadrul ședinței Guvernului din 26 noiembrie vor fi examinate și aprobate modificările la cerințele minime de securitate și sănătate:

 

Scopul modificărilor este transpunerea în legislația națională a unor prevederi comunitare, inclusiv ce țin de respectarea normelor privind:

– avertizarea angajaților cu referire la substanțe sau amestecuri periculoase;

  • amenajarea locurilor pentru fumători;
  • asigurarea iluminatului corect a locului de muncă etc.

 

Angajatorii vor avea la dispoziție o perioadă suficientă de adaptarea la noile reglementări, având în vedere că termenul minim de punere în aplicare a unor prevederi constituie șase luni din data publicării acestora în MO, iar altele vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.