Formularul Cererii de emitere a acordului de preț în avans, aprobat
26.01.2026

Modificările la Regulamentul privind prețurile de transfer1 (în continuare – Regulament), aprobate de Ministerul Finanțelor prin Ordinul nr. 8/2026, au fost publicate în MO din 23 ianuarie și au intrat în vigoare. Noile prevederi vin să asigure implementarea prevederilor Legii nr. 187/2025, prin care a fost expus în redacție nouă art. 22619 din Codul fiscal.

 

Astfel, prin Ordinul nr. 8/2026 sunt aprobate:

  • formularul Cererii de emitere a acordului de preț în avans (devine anexa nr. 3 la Ordinul MF nr. 9/2024);
  • completarea Regulamentului cu trei noțiuni noi;
  • aplicarea de către SFS a metodei de verificare tematică  la efectuarea controlului fiscal a tranzacțiilor controlate pentru stabilirea respectării principiului lungimii brațului;
  • stabilirea listei exhaustive a datelor și documentelor ce urmează a fi incluse atât în dosarul principal și în cel local, cât și în Informația privind prețurile de transfer;
  • excluderea reglementărilor ce vizează verificarea preliminară a tranzacțiilor controlate (pct. 32-35) și rezultatele acesteia (pct. 38-46, 48 și 49) etc.

 

Implementarea normelor noi va asigura:

  • aplicarea unui cadru clar și uniform pentru raportarea tranzacțiilor între entitățile afiliate;
  • respectarea principiului lungimii brațului între persoanele afiliate;
  • identificarea eventualelor practici de optimizare fiscală agresivă sau de evitare a impozitelor;  
  • ajustarea benevolă ale veniturilor (cheltuielilor) în cazul în care nu se respectă principiul lungimii brațului etc.

 

Noua modalitate de documentare a tranzacțiilor cu persoanele afiliate poate implica costuri suplimentare și necesitatea de a alinia procedurile interne la noile cerințe. Totodată, beneficiile potențiale includ economii fiscale prin ajustări benevole și o mai bună conformare la standardele internaționale, contribuind astfel la o relație mai transparentă și mai eficientă cu autoritatea fiscală.

 _______________________________________

1 Aprobat prin Ordinul MF nr. 9/2024

Art. 22619  Întocmirea și prezentarea informației privind prețurile de transfer și a dosarului privind prețurile de transfer.

3  Grup de întreprinderi (în continuare - Grup) - un grup de întreprinderi afiliate înregistrate în Republica Moldova și/sau în două sau mai multe state.

Dosar principal - document la nivel de grup, care oferă o imagine de ansamblu asupra modelului de afaceri și politicilor de prețuri de transfer ale grupului. 

Dosar local - document la nivelul entității locale, care detaliază analiza tranzacțiilor controlate ale acesteia cu persoanele afiliate.