Declarațiile corectate se vor lua în considerare în scopul aplicării art. 87 alin. (1/1) din CF
30.03.2026
Pentru perioadele fiscale în care contribuabilii aplică prevederile art. 87 alin. (11) din Codul fiscal, se vor lua în considerare prevederile Legii nr. 41/2026 pentru modificarea unor acte normative. Aceasta a fost publicată în MO din 27 martie, prevederile prezentate în continuare fiind aplicate începând cu data publicării.
Deși Guvernul a expus o altă opinie, modificările propuse la articolul prenotat din CF au fost susținute de Parlament. Astfel:
- se vor lua în considerate declarațiile corectate depuse după termenul de prezentare a declarațiilor cu privire la impozitul pe venit inclusiv în cazurile în care unul dintre scopurile corectării vizează modificarea opțiunii de aplicare a amânării termenului de achitare a impozitului pe venit (a prevederilor art. 87 alin. (11) din CF);
- în cazul diminuării venitului impozabil declarat de către contribuabilul care a beneficiat de reglementările art. 87 alin. (11) din CF pentru perioadele fiscale 2023–2026 inclusiv, amenda va fi aplicată în sumă fixă (cuprinsă între 1000 lei și 10000 de lei) comparativ cu cea aplicată până la momentul de față (de la 12% la 15% din suma nedeclarată (diminuată) a venitului impozabil).
Actele subnormative urmează a fi aduse în concordanță cu prevederile Legii nr. 41/2026 în următoarele cinci luni.