Regimul fiscal al veniturilor obținute de contribuabili pentru activitatea în cadrul proiectelor cu finanțare internațională, precum și modul de deducere a cheltuielilor suportate pentru contractarea serviciilor medicale a fost precizat prin Ordinul SFS nr. 164/2026. Poziția oficială a autorității fiscale este prezentată în continuare.
29.1.8.3 Cum se vor impozita veniturile angajatilor rezidenti obtinute din activitatea în cadrul proiectului privind asistenta tehnica si investițională?
Conform art. 54 alin. (3) din Codul fiscal. în conformitate cu tratatele internaționale privind asistența tehnică și investițională, la care Republica Moldova este parte, nu se impozitează venitul organizațiilor statelor străine, al organizațiilor internaționale, precum și venitul obținut de către personalul străin (consultanții) care activează în cadrul tratatelor internaționale menționate.
Venitul angajaților rezidenți, precum și cel al agenților economici rezidenți care activează în cadrul tratatelor internaționale menționate se impozitează în modul general stabilit, dacă tratatul internațional nu prevede altfel. Lista tratatelor internaționale privind asistența tehnică și investițională, la care Republica Moldova este parte, și proiectele de asistență tehnică și investițională se aprobă de Guvern.
Respectiv, veniturile angajaților rezidenți, care activează în cadrul proiectului privind asistenta tehnica si investițională, nu se vor impozita, doar în cazul în care tratatul internațional, va stipula neimpozitarea veniturilor respective. În caz contrar, acestea urmează a fi impozitate în modul general stabilit.
29.2.3.91 Cum se exercită dreptul la deducerea cheltuielilor suportate pentru contractarea serviciilor medicale?
În conformitate cu prevederile art. 352 alin. (3) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor suportate pentru primele de asigurare facultativă de asistență medicală sau pentru contractarea serviciilor medicale de la un singur furnizor al acestor servicii, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat.
Dreptul la deducere se acordă persoanelor asigurate conform Legii nr.1593/2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală.
Potrivit prevederilor pct.351 p.1)din Regulamentulcu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova, anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.693 din 11 iulie 2018, deducerea cheltuielilor suportate pentru primele de asigurare facultativă de asistență medicală sau pentru contractarea serviciilor medicale se permite în baza facturii fiscale sau altui document ce confirmă achitarea de facto a primelor sau serviciilor medicale.
Prin urmare, în temeiul pct.35 din Regulamentul sus menționat, dreptul la deducerea cheltuielilor pentru contractarea serviciilor medicale de la un singur furnizor al acestor servicii se exercită prin depunerea declarației cu privire la impozitul pe venit în modul stabilit de legislație.