Achitările efectuate prin sistemul de plăți instant MIA vor fi reflectate în bonul de casă. La 9 aprilie 2026 au intrat în vigoare, fiind publicate în MO, modificările operate de Comisia Interdepartamentală pentru echipamente de casă și control la Decizia CIECC nr. 26-11/1-19/02/2020 și Decizia CIECC nr. 26-11/1-19/01/2021.
Amintim, până la momentul de față în cazul în care plătitorul achita costul mărfurilor/serviciilor prin intermediul sistemului MIA Plăți Instant, contribuabilul era obligat să utilizeze ECC și să elibereze plătitorilor bonurile de casă/documentele fiscale emise de acesta (sau să le transmită în formă electronică la numărul de telefon sau adresa electronică indicată de cumpărător), cu indicarea codului 9 – ALT IP (Plata cu alt instrument de plată).
Noile prevederi vor fi aplicate și pentru cererile privind includerea ECC în Registrul unic al echipamentelor de casă și control, care în curs de execuție la CTIF.