Modificările cadrului normativ au condiționat necesitatea actualizării Bazei generalizate a practicii fiscale, fiind revizuite reglementările compartimentului Taxele locale. Ordinul SFS nr. 263/2026, prin care autoritatea fiscală a aprobat poziția oficială, este publicat în continuare.
6.16.3.4 În cazul în care dispozitivul publicitar amplasat în exteriorul locurilor de comerţ şi/sau de prestări servicii conține emblema firmei și/sau marca comercială, dar și altă informație aferentă desfășurării activității de întreprinzător, apare obligația de calculare și achitare a taxei pentru dispozitivele publicitare?
În cazul în care pe dispozitivul publicitar amplasat în exteriorul locurilor de comerț şi/sau de prestări servicii se amplasează publicitate exterioară proprie, obligația de calculare și achitare a taxei pentru dispozitivele publicitare apare în toate cazurile (cu excepția celor în care acesta, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 62/2022 ”Cu privire la publicitate”, nu constituie publicitate exterioară şi nu necesită notificarea instalării dispozitivului publicitar).
[Modificare în baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificărilor efectuate în Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate” prin Legea pentru modificarea unor acte normative (optimizarea proceselor de obţinere a actelor permisive) nr. 227/2025, în vigoare din 30.12.2025]
6.16.1.7 În ce caz dispozitivele publicitare fixe sunt amplasate şi exploatate în baza autorizaţiei de construire și în ce caz - în baza notificării depuse la autoritatea administrației publice locale?
Potrivit art. 32 alin. (1) din Legea cu privire la publicitate nr. 62/2022, dispozitivele publicitare fixe a căror instalare necesită execuţia lucrărilor de construcţii în baza autorizaţiei de construire, în conformitate cu Codul urbanismului şi construcţiilor, se instalează în baza autorizaţiei respective.
Dispozitivele publicitare fixe a căror instalare reprezintă lucrări de construcţii care nu modifică structura de rezistenţă a construcţiei şi a instalaţiilor aferente, conform alin. (2) al aceluiași articol, se instalează în baza notificării instalării dispozitivului publicitar, depusă în conformitate cu această Lege.
[Modificare în baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificărilor efectuate în Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate” prin Legea pentru modificarea unor acte normative (optimizarea proceselor de obţinere a actelor permisive) nr. 227/2025, în vigoare din 30.12.2025]
6.16.3.5 În care cazuri publicitatea difuzată prin intermediul dispozitivelor publicitare amplasate pe/în mijloace de transport este obiect al impunerii cu taxa pentru dispozitivele publicitare?
Baza impozabilă a taxei pentru dispozitivele publicitare, conform lit. q) col. 2) al anexei la titlul VII din Codul fiscal, constituie suprafaţa feţei (feţelor) dispozitivului publicitar pe care se amplasează publicitatea exterioară proprie.
Publicitatea exterioară (outdoor), potrivit art. 3 al Legii nr. 62/2022 ”Cu privire la publicitate” (în continuare - Lege), include şi publicitatea difuzată prin intermediul dispozitivelor publicitare amplasate pe/în mijloace de transport.
Taxa pentru dispozitivele publicitare se calculează, conform art. 293 alin. (5) din Codul fiscal, din ziua indicată de către autoritatea administraţiei publice locale în autorizaţiile/notificările eliberate de către aceasta şi până în ziua în care termenul de valabilitate a acestora a expirat sau acestea au fost suspendate, anulate, retrase în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
Conform art. 40 alin. (1) din Lege, afişarea imaginilor publicitare pe/în vehiculele aflate în trafic interraional sau internaţional, de pasageri sau de mărfuri, precum şi pe taximetre, se efectuează pe bază de contracte încheiate cu proprietarii acestora, înregistrate la autoritatea administraţiei publice locale pe al cărei teritoriu este înregistrat respectivul vehicul, şi cu avizul prealabil al Poliţiei. Prevederile prezentului alineat nu se aplică denumirii şi imaginii de firmă ale proprietarului/posesorului de vehicul sau imaginilor publicitare cu privire la produsele sau serviciile prestate de către proprietarul sau posesorul vehiculului.
Drept urmare, publicitatea difuzată prin intermediul dispozitivelor publicitare amplasate pe/în mijloace de transport nu este obiect al impunerii cu taxa pentru dispozitivele publicitare.
[Modificare în baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificărilor efectuate în Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate” prin Legea pentru modificarea unor acte normative (optimizarea proceselor de obţinere a actelor permisive) nr. 227/2025, în vigoare din 30.12.2025]
6.16.3.3 Apare obligația de calculare și achitare a taxei pentru dispozitivele publicitare, în cazul în care dispozitivul publicitar conține emblema firmei și/sau marca comercială?
În cazul în care pe dispozitivul publicitar se amplasează publicitatea exterioară proprie, subiectul impunerii cu taxa pentru dispozitivele publicitare are obligația de a o calcula și achita (cu excepția situațiilor în care acesta, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 62/2022 ”Cu privire la publicitate”, nu constituie publicitate exterioară şi nu necesită notificarea instalării dispozitivului publicitar).
[Modificare în baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificărilor efectuate în Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate” prin Legea pentru modificarea unor acte normative (optimizarea proceselor de obţinere a actelor permisive) nr. 227/2025, în vigoare din 30.12.2025]
6.16.1.8 Ce se înțelege prin notificare a instalării dispozitivului publicitar?
Notificarea instalării dispozitivului publicitar (notificare) este manifestarea de voinţă a solicitantului, prin care autorităţii abilitate i se notifică condiţiile de instalare a dispozitivului publicitar, suprafaţa de afişaj pentru calcularea şi achitarea taxelor locale, conformarea pe propria răspundere la condiţiile stabilite prin lege pentru instalarea dispozitivului publicitar şi pentru conţinutul materialelor publicitare, precum şi asumarea unor drepturi şi obligaţii ((art. 3 Legea nr. 62/2022 ”Cu privire la publicitate”).
[Completare în baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificărilor efectuate în Legea nr. 62/2022 ”Cu privire la publicitate” prin Legea pentru modificarea unor acte normative (optimizarea proceselor de obţinere a actelor permisive) nr. 227/2025, în vigoare din 30.12.2025]