Regulamentul privind modul de alocare a mijloacelor financiare pentru fermierii afectață de situațiile excepționale cu character natural „Secetă” și „Arșiță puternică” în anul 2025 la porumb și floarea soarelui și alocarea mijloacelor financiare din Fondul national de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (în continuare – Regulament) a intrat în vigoare. Acesta a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 240/2026, care a fost publicată în MO pe data de 22 mai. Potrivit documentului, apelul de recepționare a cererilor de acordare a ajutorului financiar se consideră efectuat din ziua următoare publicării (respectiv, din 23 mai 2026). Termenul de depunere a cererilor constituie 20 de zile din data intrării în vigoare a Regulamentului.
Astfel, ajutorul financiar se va acorda fermierilor în cazul în care, conform actelor de constatare semnate până la 23 octombrie 2025, gradul de afectare a recoltei culturii de porumb și/sau floarea soarelui, cauzat de calamitățile naturale, a constituit minimum 50%. Condițiile generale și specifice de eligibilitate a producătorilor agricoli sunt prezentate în Regulament.
În situațiile în care gradul constatat de afectare a terenurilor este parțial, cuantumul ajutorului financiar se va calcula proporțional, fiind aplicată formula propusă pentru calcului pagubei.
Suportul financiar se va acorda sub formă de plată directă per hectar de teren agricol, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. În scopul compensării parțiale a cheltuielilor suportate și pierderile înregistrate de către fermierii afectați de calamitățile indicate supra, din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR) se vor aloca 50 mil. lei.
Datele de care dispun autoritățile denotă că, până la data-limită stabilită în proiect (respectiv 23 octombrie a anului precedent) au fost înregistrate 792 acte de constatare a pierderii roadei de porumb și floarea-soarelui, fiind afectate circa 56,3 mii ha de terenuri agricole.