Serviciul Fiscal de Stat prin Ordinul nr. 280/2026 precizează unele aspecte ce țin de exploatarea ECC în funcție de modul de plată. Actualizările BGPF pot fi consultate în continuare.
34.6.4 Cum va fi înregistrată prin intermediul echipamentelor de casă și de control vânzarea mărfurilor prin diferite moduri de plată?
În conformitate cu prevederile pct. 23 din Regulamentul cu privire la Registrul unic al echipamentelor de casă şi de control, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 141/2019, bonul de casă/documentul fiscal, generat în formă electronică şi/sau emis de echipamentul de casă şi de control pe suport de hârtie, conţine obligatoriu elemente generale pentru toate domeniile de activitate şi specifice în funcţie de domeniul de activitate
Totodată potrivit pct. 24 sbp. 6) și pct. 25 sbp. 1) lit. a) din Regulamentul menționat, unul din elementele generale ale bonului de casă/documentului fiscal, este modul de plată, iar unul din elementele specific ale bonului de casă/documentului fiscal, pentru activităţile de comerţ şi prestarea serviciilor, este denumirea fiecărei mărfi (serviciu).
Punctul 7.3 din Cerințele tehnice față de echipamente de casă și de control aprobate prin Decizia Comisiei interdepartamentale pentru echipamente de casă și de control nr.26-11/1-19/02-2020 din 20.10.2020, stabilește următoarele moduri de plată:
COD (2 сifre) | DENUMIREA (abreviere max.14 caractere) | DESCRIEREA |
0 | NUMERAR | Plată cu numerar |
1 | CARD PLATĂ | Plata cu card de plată |
2 | VOUCHER/CEC (certificat valoric)/ TICHET | Plata cu un document de o valoare prestabilită (MDL) |
6 | TME | Plata cu tichet de masă |
7 | ABONAMENT | Plata cu un document ce atestă plata anticipată pentru o prestaţie regulată pe o perioadă determinată |
8 | ALT IP | Plata cu alt instrument de plată |
9 | ALT MOD | Credit, leasing, avans, arvuna, gaj, card corporativ valoric, testare metrologică, compensări |
10 | MIA | Plata prin sistemul de plăţi instant |
Ținând cont de cele expuse, contribuabilul:
1. La efectuarea încasărilor în numerar, prin card de plată, tichet de masă, alt instrument de plată, alt mod de plată (credit, leasing, card corporativ valoric, testare metrologică, compensări)/ plata prin sistemul de plăți instant, emite bon de casă cu specificarea la parametrii denumirea mărfii și modul de plată a următoarelor date:
Denumirea mărfii: Marfa 1
Marfa 2
Modul de plată: NUMERAR / CARD PLATA/ TME/ ALT IP/ALT MOD (Credit, leasing, card corporativ valoric, testare metrologică, compensări) / MIA.
2. La vânzarea voucherului, cecului, tichetului, abonamentului sau încasarea avansului, arvunei, gajului, emite bon de casă cu specificarea la parametrii denumirea mărfii și modul de plată a următoarelor date:
Denumirea mărfii: Voucher/ Cec/ Tichet/ Abonament/ Avans/ Arvuna/ Gaj
Modul de plată: Numerar/ CARD PLATA/ ALT IP/ MIA.
3. La la vânzarea bunurilor, achitate prin voucher, cec, tichet, abonament, avans, arvună, gaj, emite bon de casă cu specificarea la parametrii denumirea și modul de plată a următoarelor date:
Denumirea mărfii: Marfa 1
Marfa 2
Modul de plată: Voucher/ Cec/ Tichet/ Abonament/ Avans/ Arvuna/ Gaj.
34.1.37 Este obligat contribuabilul să utilizeze echipamentul de casă și de control și să elibereze plătitorului bonul de casă în cazul achitărilor prin sistemul MIA Plăți Instant (achitarea prin „QR cod” sau prin „Payment link”)?
Conform pct. 3 din Regulamentul cu privire la exploatarea echipamentelor de casă și de control pentru efectuarea decontărilor în numerar și/sau prin alt instrument de plată, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 141/2019, la efectuarea decontărilor bănești în numerar și/sau prin alt instrument de plată pentru operațiunile economice cu plătitorii, contribuabilii sunt obligați să utilizeze echipamentul de casă și de control, eliberând plătitorilor bonurile de casă/documentele fiscale emise de acesta, sau să transmită în formă electronică la numărul de telefon sau adresa electronică indicată, în cazul prezentării până la momentul achitării de către plătitor a datelor privind numărul de telefon sau adresa electronică.
În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea cu privire la serviciile de plată și moneda electronică nr. 114/2012, instrumentul de plată este un dispozitiv (dispozitive) personalizat (e) (cardul de plată, telefon mobil etc.) și/sau orice serie de proceduri (tehnice – coduri PIN, TAN, alte tipuri de coduri, login/parolă etc. sau funcționale – transferul de credit, debitarea directă) convenite între utilizatorul serviciilor de plată și prestatorul de servicii de plată și folosite de utilizatorul serviciilor de plată pentru a iniția un ordin de plată.
Potrivit pct. 571 și 572 din Regulamentul cu privire la sistemul automatizat de plăți interne, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei nr.179/2019, sistemul Instant este un sistem decuplat în care disponibilitatea fondurilor pentru beneficiarii plăților și decontarea tranzacțiilor între participanți nu sunt interconectate, decontarea fiind efectuată în cadrul sesiunilor de decontare ale sistemului Instant, iar fondurile sunt făcute disponibile de participanți pentru beneficiari în termenul stabilit în Cerințele funcționale și tehnice pentru participanții SAPI. Sistemul Instant operează pentru participanții SAPI conform principiului de compensare și decontare pe bază netă, efectuând compensarea plăților transmise de participanți și remiterea rezultatelor compensării spre decontare în sistemul DBTR la intervale de timp prestabilite.
În sistemul Instant sunt procesate documente de plată precum ordine de plată privind transferurile de credit instant.
Reieșind din cele expuse, la primirea plăților prin intermediul sistemului Instant (în cadrul sistemului MIA Plăți Instant), contribuabilul este obligat să utilizeze echipamentul de casă și de control, eliberând plătitorilor bonurile de casă/documentele fiscale emise de acesta, sau să transmită în formă electronică la numărul de telefon sau adresa electronică indicate, cu specificarea la elementul bonului de casă „Modul de plată” – ALT IP (Plata cu alt instrument de plată)/ MIA (Plata prin sistemul de plăţi instant).