Comisia de anchetă pentru examinarea fenomenului escrocheriilor își începe activitatea
08.06.2026
Fenomenul escrocheriilor telefonice, financiare și digitale a depășit demult limitele unor incidente izolate și reprezintă o problemă de interes public major, cu implicații sociale, economice și de securitate națională, se constată în nota de întemeiere a hotărârii Parlamentului privind constituirea Comisiei de anchetă pentru examinarea fenomenului și evaluarea eficienței măsurilor de prevenire și combatere a acestora.
Documentul a fost aprobat în cadrul ședinței Legislativului din 4 iunie 2026 și a intrat în vigoare la data adoptării. Acesta prevede:
- constituirea Comisiei de anchetă, în componența căreia vor fi incluși 11 membri, care vor evalua:
- amploarea fenomenului;
- eficiența activității autorităților publice competente în prevenirea, identificarea și investigarea acestor infracțiuni (inclusiv numărul cauzelor penale inițiate și a persoanelor identificare, reținute și condamnate);
- modului de cooperare dintre organele de drept, instituțiile financiare, organizațiile de creditare nebancară, operatorii de comunicații electronice și alte autorități relevante (inclusiv timpul de reacție după sesizarea victimelor);
- prejudiciile cauzate persoanelor fizice și juridice prin intermediul schemelor de fraudă (inclusiv a sumelor recuperate) etc.
- examinarea eficienței mecanismelor de blocare și recuperare a transferurilor financiare suspecte; măsurilor implementate de instituțiile financiare pentru prevenirea fraudelor și de operatorii de comunicații electronice pentru prevenirea apelurilor frauduloase, inclusiv a celor realizate prin tehnologii de tip spoofing;
- examinarea existenței unor grupări criminale organizate sau rețele transfrontaliere implicate în asemenea activități etc.
Comisia va prezenta raportul privind rezultatele anchetei, concluziile și recomandările formulate peste 90 de zile (respectiv, până la 4 septembrie 2026).