Hotărârea Guvernului nr. 312/2026, prin care sunt aprobate modificările în Regulamentul privind achizițiile publice de valoare mică (în continuare – Regulament), a fost publicat în MO din 12 iunie. Unele prevederi ale acesteia au intrat în vigoare din data publicării, altele vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2027.
Astfel, Regulamentul este ajustat la prevederile Legii nr. 325/2025 privind achizițiile publice și are drept scop eficientizarea utilizării banilor publici.
Noile reglementări stabilesc:
- extinderea listei excepțiilor de desfășurare a achizițiilor publice de valoare mică prin intermediul SI RSAP cu trei poziții2, fiind precizate noțiunile respective;
- majorarea pragurilor pentru achizițiile directe;
- obligația publicării anunțurilor de participare în SIA RSAP pentru achizițiile de valoare mică ce depășesc 400 mii de lei pentru bunuri și servicii și 600 de mii lei –pentru lucrări, servicii sociale și alte servicii specifice;
- standardizarea documentației de atribuire (aprobarea formularelor unice pentru propunerile tehnice și financiare, dar și aplicarea unor reguli proporționale în funcție de valoarea achiziției);
- regimul simplificat aplicabil unor produse și servicii (inclusiv soluțiile de securitate cibernetică, publicitatea digitală și biletele de avion) etc.
Aplicarea acestor reglementări va permite autorităților publice să răspundă mai rapid necesităților operaționale, iar accesul operatorilor economici la piața achizițiilor publice va deveni mai simplu.
___________________________________________
1 Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 870/2022
2 Pct. 14 din Regulament:
9) achizițiile de drepturi de utilizare a produselor software standardizate și a soluțiilor de securitate informatică furnizate pe bază de licență, în cazul în care drepturile de distribuție sau de utilizare sunt deținute în mod exclusiv de titularul drepturilor sau de distribuitori autorizați și nu există o alternativă concurențială reală, în baza unei note justificative întocmite de autoritatea contractantă, care demonstrează lipsa unei alternative concurențiale reale;
10) achizițiile de spațiu publicitar digital realizate direct de la operatorii platformelor digitale, în condiții contractuale standardizate, în cazul în care serviciul poate fi furnizat exclusiv prin infrastructura tehnică a platformei respective și nu există o alternativă concurențială reală, în baza unei note justificative întocmite de autoritatea contractantă, prin care se demonstrează lipsa unei alternative concurențiale reale;
11) achizițiile de energie electrică și gaze naturale, efectuate de la furnizorii care au obligația de serviciu public privind prestarea serviciului universal și privind furnizarea de ultimă opțiune, în condițiile legislației din domeniul energetic.