Legea insolvabilității: cererile introductive împotriva fermierilor nu se vor accepta în perioada 1 noiembrie -31 mai
17.06.2026

Instanța de insolvabilitate ar putea refuza acceptarea cererii introductive depuse de creditor în perioadele 1 noiembrie – 31 mai împotriva unui debitor agricol, dacă acesta va face dovada caracterului sezonier al activității și a achitării datoriei la prima recoltă. Reglementarea poate fi inclusă în Legea insolvabilității nr. 149/2012, inițiativa legislativă ce are drept scop eficientizarea procedurilor de insolvabilitate fiind înregistrată în Parlament.

 

Astfel, în legea prenotată va fi inclusă noțiunea de incapacitate de plată în sectorul agricol. Aceasta va fi definită drept situație financiară specifică a debitorului care desfășoară activitate agricolă ca activitate principală, caracterizată prin incapacitatea de a-și executa obligațiile pecuniare scadente. Incapacitatea de plată este prezumată în cazul în care debitorul agricol este în întârziere de plată mai mult de 180 de zile față de un singur creditor, pentru o creanță ce depășește 15 salarii medii pe economie.

 

Potrivit proiectului, termenul de examinare a cauzei de intentare a procesului de insolvabilitate este de cel mult 6 luni de la data admiterii cererii introductive spre examinare, cu posibilitatea prelungirii cu încă 3 luni la cererea motivată a debitorului sau a administratorului provizoriu, dacă există perspective reale de redresare.

 

Documentul include și prevederi generale ce vor fi incluse în Legea nr. 149/2012:

  • procedura de plată a creanțelor născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație, procedură de insolvabilitate sau în procedura planului;
  • obligațiile creditorului individual care solicită destituirea administratorului/lichidatorului și examinarea cererii acestuia, depusă cu bună-credință;
  • revizuirea condițiilor de remunerare a administratorului insolvabilității (în procente din valoarea masei debitoare distribuite). Totodată, suma nu poate depăși, în nicio situație, cuantumul creanței principale pentru care a fost inițiată procedura de insolvabilitate, dacă există o singură creanță principală. Dacă există creanțe multiple, limita va fi stabilită la nivel de 50% din valoarea totală a creanțelor validate.

 

Proiectul conține și intervenții în Legea nr. 161/2014 privind administratorii autorizați. Principalele modificări vizează:

  • respingerea desemnării administratorului autorizat în cazul în care acesta are în supraveghere şi/sau în administrare mai mult de 20 de proceduri de insolvabilitate în desfășurare;
  • revizuirea modului de constatare și aplicare a sancțiunilor disciplinare administratorilor autorizați;
  • interzicerea de desemnare în calitate de administratori autorizați a persoanelor aflate în relații de rudenie/afinitate până la gradul IV inclusiv cu debitorul, celor care au oferit consultanță în ultimii 3 ani sau care se află în conflict de interese economic etc.

 

Autorii consideră că aprobarea și implementarea noilor reglementări va asigura eliminarea conflictului de interese, de tăinuire și sustragere a activelor, iar completarea cadrului legal cu măsuri de protejare a producătorilor agricoli va oferi posibilitatea de redresare a acestora și menținerea locurilor de muncă în sector.