Angajatorilor li se va simplifica angajarea cetățenilor UE
31.07.2026

Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 386/2026, prin care au fost operate modificări în Hotărârea Guvernului nr. 1276/2018 pentru aprobarea procedurilor privind accesul la măsurile de ocupare a forţei de muncă. Noile reguli extind accesul cetățenilor UE și al membrilor familiilor acestora la serviciile Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (în continuare – Agenție), precum și ajustează o serie de proceduri ce țin de ocuparea forței de muncă și formarea profesională.

 

Cetățenii UE și membrii familiilor acestora se vor putea înregistra la Agenție în calitate de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sau de șomeri, vor putea beneficia de asistență în căutarea unui loc de muncă, de formare profesională și de sprijin pentru încadrarea în muncă. Angajatorii vor putea angaja cetățeni ai UE în baza cărții de rezidență, fără ca aceștia să fie obligați să obțină un permis de ședere în scopul încadrării în muncă.

 

Se modifică și modul de lucru cu persoanele care nu au reușit să se încadreze în muncă în termen de 12 luni de la înregistrarea cu statut de șomer. Agenția le va evalua calificarea și necesitățile, va identifica direcțiile potrivite de formare și orientare profesională și va selecta măsurile care pot facilita încadrarea lor în muncă. O asemenea abordare le poate facilita angajatorilor selectarea candidaților și pregătirea acestora în funcție de cerințele unor locuri de muncă concrete.

 

În cazul agențiilor private de ocupare a forței de muncă, se anulează obligația de a coordona cu Agenția contractele de intermediere a muncii. Corespondența cu angajatorii străini referitoare la litigiile cu lucrătorii va putea fi păstrată în format electronic. De asemenea, se exclude obligația de a informa Agenția despre intenția de a intermedia încadrarea în muncă peste hotare a lucrătorilor independenți.

 

În termen de o lună de la publicarea Hotărârii Guvernului nr. 386/2026 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Agenția urmează să-și aducă procedurile interne și sistemul informațional în conformitate cu noile reguli.