Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a publicat versiunea revizuită a proiectului noii Legi cu privire la investiții. Documentul urmează să înlocuiască Legea nr. 81/2004 cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător, să consfinţească drepturile și garanțiile generale ale investitorilor, să stabilească regulile de acordare a facilităților investiționale și să introducă un regim distinct pentru investițiile strategice.
În particular, investitorii vor avea dreptul să solicite de la autoritățile publice informații privind cadrul juridic aplicabil, politicile economice, regimurile fiscale și procedurile administrative. Autoritățile publice vor fi obligate să furnizeze, la cerere, informații complete, clare, actualizate și accesibile. Investitorii vor putea, de asemenea, să conteste actele administrative, acțiunile sau inacțiunile autorităților publice care le afectează drepturile sau interesele legate de investiții.
Normele distincte stabilesc cerințele aplicabile facilităților investiționale: natura acestora, criteriile de eligibilitate, condițiile de aplicare și durata lor trebuie să fie clar definite. Regimul juridic al facilităților deja acordate nu va putea fi modificat, suspendat sau revocat în mod arbitrar, fără o justificare temeinică, iar modificările vor trebui să se aplice doar pentru viitor, cu respectarea unei perioade de tranziție. Facilitățile fiscale și vamale vor fi acordate în conformitate cu legislația fiscală și vamală.
Pentru investițiile cu o valoare de cel puțin 10 milioane de euro în domeniile prevăzute de lege se introduce statutul de investiție strategică. Totodată, în versiunea revizuită a proiectului, pragul pentru acordarea facilităților funciare investițiilor strategice a fost redus de la 25 de milioane la 20 de milioane de euro, iar cel pentru încheierea unui acord de investiții cu Guvernul – de la 50 de milioane la 40 de milioane de euro.