Bursele de mărfuri ca instrument al achizițiilor publice
18.08.2026

Ministerul Finanțelor a comunicat că, la 17 august 2026, a organizat, împreună cu filiala din Republica Moldova a Bursei Române de Mărfuri – BRM EST Moldova, o sesiune de informare privind utilizarea burselor de mărfuri în domeniul achizițiilor publice. Potrivit comunicatului instituției, acest mecanism este deja permis de cadrul legal, însă pentru aplicarea sa în practică este necesară o reglementare suplimentară prin acte normative secundare.

 

Legislația în vigoare permite autorităților contractante să achiziționeze prin bursa de mărfuri bunuri care sunt cotate și comercializate pe aceasta. Procedurile respective pot fi desfășurate pe platforma electronică administrată de bursa de mărfuri, iar autoritățile contractante și entitățile contractante au acces la piețele spot pentru desfășurarea procedurilor de achiziție în conformitate cu legislația în domeniul achizițiilor publice. În astfel de cazuri, Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice permite aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

 

Ministerul Finanțelor a abordat și anterior necesitatea completării acestor reglementări. În luna februarie 2025, instituția a anunțat inițierea elaborării modificărilor la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 599/2020, pentru a-l aduce în concordanță cu noile prevederi ale Legii nr. 131/2015 privind achiziționarea bunurilor prin bursele de mărfuri.

 

În cadrul sesiunii, reprezentanții BRM EST Moldova au prezentat modul de funcționare a platformelor bursiere și utilizarea acestora pentru cumpărarea și vânzarea bunurilor.

 

De la 1 ianuarie 2027, va intra în vigoare noua Lege nr. 325/2025 privind achizițiile publice, care va înlocui actuala Lege nr. 131/2015. Noua lege menține posibilitatea aplicării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare pentru bunurile cotate și achiziționate la o bursă de mărfuri.