La expirarea a mai puțin de un an de la data punerii în aplicare a Legii horticulturii nr. 62/2025, autoritățile renință la crearea Oficiului Horticol - instituție ce urma să implementeze politicile de stat în domeniu.
În ședința Parlamentului din 10 septembrie a fost aprobat în I lectură proiectul de lege privind modificarea Legea nr. 62/2025.
Amintim, legea prenotată prevede că, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare urma să fondeze Oficiul Horticol, în atribuțiile căruia ar fi fost transmise promovarea produselor horticole pe piața internă și pe cea de export; efectuarea analizelor sectoriale, cercetărilor de marketing și elaborarea argumentări economice privind necesitățile de dezvoltare a sectorului; evaluarea și monitorizarea potențialul de producere, inclusiv în ceea ce privește înființarea și defrișarea plantațiilor de culturi horticole etc. Pentru asigurarea activității oficiului, de rând cu alte surse de finanțare, producătorii și exportatorii produselor urmau să achite contribuții obligatorii aprobate anual prin legea bugetului de stat, însă atât producătorii din sector, cât și asociațiile de profil au refuzat să contribuie la crearea noii structuri și obținerea statutului de membru al acesteia.
În argumentarea poziției sale reprezentanții sectorului horticol au menționat că, problemele structurale ale sectorului sunt condiționate de accesul limitat la surse financiare și insuficiența proiectelor investiționale și nu de lipsa unei instituții publice distincte.
Totodată, atribuțiile oficiului prevăzute prin lege dublează competențele altor instituții, dar și a asociațiilor de profil. Astfel, opoziția fermă a reprezentanților sectorului horticol a condus la necesitatea abrogării art. 6-8 din Legea nr. 62/2025.
De asemenea, actul normativ va fi completat cu noi reglementări, potrivit cărora termenul intrării pe rod a plantațiilor horticole se stabilește în funcție de sistemul de cultură, gradul de creștere a portaltoiului și a soiului și de tipul materialului săditor. Punerea pe rod și recepționarea plantațiilor horticole în primul an de vegetație se efectuează în conformitate cu regulamentele aprobate de către Guvern.
Aici menționăm că, pe data de 11 septembrie 2026, au intrat în vigoare modificările aprobate prin Hotârirea Guvernului nr. 296/2026 la Hotărârea Guvernului nr.705/1995 privind modul de înregistrare la venituri, punere pe rod, casare și defrișare a plantațiilor perene.