Proiectul politicii fiscale și vamale, care deja a fost aprobat în prima lectură de Parlament, prevede completarea Titlului III al Cosului fiscal cu Capitolul 10 - Regimul special pentru vânzarea la distanță de mărfuri importate. Acesta prevede aplicarea TVA pentru vânzarea la distanță a mărfurilor importate în format B2C cu valoare intrinsecă ce nu depășește 150 Eur și va intra în vigoare începând cu 1 octombrie 2026.
În scopul implementării noilor reglementări Serviciul Fiscal de Stat inițiază elaborarea proiectului de ordin, prin care va fi aprobată procedura de înregistrare în scopuri de TVA, de anulare a înregistrării și de modificare a datelor relevante în vederea aplicării regimului special pentru persoanele impozabile care efectuează vânzări de bunuri la distanţă, în conformitate cu art.1183 din Codul fiscal.
Procedura va stabili modul de îndeplinire a obligaţiilor de înregistrare, de anulare și de modificare a datelor subiecților impozabili nestabiliți în Republica Moldova (în continuare subiecți impozabili nerezidenți), care efectuează vânzări la distanță a mărfurilor importate către persoanele fizice din Republica Moldova, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, în loturi cu o valoare intrinsecă de până la 150 euro per lot, cu excepția produselor care fac obiectul accizelor.
Autoritatea fiscală invită toate persoanele interesate să prezinte propuneri și sugestii vis-a-vis de subiectul abordat la adresa electronică igor.stavinschi(at)sfs.md, până la data de 18 septembrie 2026.