Agenția Servicii Publice (ASP) inițiază procedura de radiere din oficiu a 761 persoane juridice și întreprinzători individuali inactivi din Registrele de stat1. Lista acestora a fost publicată în MO din 25 septembrie 2026.
ASP comunică că, în termen de 2 luni de la data publicării listei, Departamentul înregistrare a unităților de drept2 acceptă cererile și creanțele creditorilor.
Amintim, Legea nr. 220/2007 stabilește că, în cazul în care asemenea cereri şi creanţe nu vor fi înaintate, în termen de 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a acestora de către persoanele interesate, ASP adoptă din oficiu decizia de radiere din Registrul de stat a persoanei juridice inactive și a întreprinzătorului individual inactiv şi îi radiază.
Totodată, în cazul depunerii cererilor şi creanţelor, lichidarea şi radierea din Registrul se efectuează în conformitate cu condiţiile generale prevăzute de lege, organul înregistrării de stat nefiind în drept să decidă din oficiu radierea din Registrul de stat a acestora.
Amintim, Serviciul Fiscal de Stat prezenta trimestrial ASP informaţia despre întreprinzătorii individuali inactivi pentru a decide asupra radierii acestora din Registrul de stat.
Condiție pentru radierea persoanei inactive din Registrul de stat este și lipsa:
- datoriilor la bugetul public naţional;
- a mașinii de casă și de control cu memorie fiscală;
- sucursalelor;
- statutului de fondator ai unei alte persoane juridice.
______________________________________________
1 Registrul de stat al persoanelor juridice și Registrul de stat al întreprinzătorilor individuali.
2 str. Alexandr Pușkin, 47, mun. Chișinău