Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a modificat Ordinul nr. 133/2026, prin ca a fost lansat apelul nr. 1 de depunere a cererilor de acordare a sprijinului financiar din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR) pentru două tipuri de intervenții:
- DR-09, în cadrul căreia sunt eligibili tinerii fermieri și noii fermieri care nu au beneficiat de sprijin financiar anterior din FNDAMR și
- DR-10 - pentru fermierii care se încadrează în categoria întreprinderilor micro și mici sau ferme de familie, care dețin suprafețe de până la 10 hectare sau plantații de viță de vie pentru vin sau struguri de masă de până la 5 hectare.
Amintim, apelul se desfășoară în perioada 1 octombrie – 30 octombrie 2026.
Totodată, prin Ordinul MAIA nr. 154/2026, care a fost publicat în MO și a intrat în vigoare pe data de 9 octombrie, sunt modificate atât criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor, cât și volumul mijloacelor financiare alocate pentru aceste intervenții.
Potrivit documentului publicat, sunt revizuite condițiile de accesare a măsurilor. Astfel, este exclus criteriul ce stabilește deținerea anumitor suprafețe de terenuri sau condiționalitatea de plantare a anumitor culturi.
Încă o modificare vizează volumul finanțării. De la cele 500 mil. lei, prevăzure la momentul lansării apelului, sprijinul financiar total se diminuează de 5 ori și va constitui 100 mil. lei.