Noi criterii de selectare a contribuabililor mari
20.10.2026

Asigurarea selecției obiective, transparente și relevante din punct de vedere economic și bugetar, care să reflecte atât dimensiunea activității economice desfășurate de contribuabili, cât și contribuția acestora la formarea veniturilor bugetare și la piața muncii sunt scopurile intervențiilor elaborate de Serviciul Fiscal de Stat în Ordinul nr. 471/2022 cu privire la stabilirea criteriilor de determinare și selectare a contribuabililor mari. Documentul este propus pentru consultări publice care se vor încheia pe data de 21 octombrie 2026.

 

Principalele modificări țin de revizuirea:

  • ponderii criteriilor valorice aplicate în procesul de selecție (majorarea cifrei de afaceri de la 40% până la 50% din numărul de contribuabili incluși în listă pe contul diminuării de la 20% până la 10% a criteriului mărimii fondului de salarizare achitat pentru anul fiscal precedent anului în care se aplică criteriile şi pentru 10 luni ale anului în curs). Volumul obligaţiilor fiscale declarate şi achitate de către contribuabili în continuare va constitui 40%;
  • criteriului aplicat persoanelor fizice. Dacă la momentul de față condiția este ca veniturile obținute pentru ultimele trei perioade fiscale anterioare perioadei fiscale de gestiune să depășească cumulativ  3 mil. lei, după aprobarea modificărilor se vor lua în calcul trei perioade consecutive, în care veniturile cetățeanului vor depăși 1 mil. lei, pentru fiecare perioadă fiscală în parte. Ca și anterior, personele fizice vor fi selectate în ordine descrescătoare (per total, 500 contribuabili);
  •  indicatorii contribuabililor urmează să demonstreze trend pozitiv continuu prin depășirea indicatorilor din anul curent față de anul precedent etc.

 

Părțile interesate pot prezenta recomandări și propuneri la adresa persoanei responsabile pentru elaborarea proiectului: Ina Vacarenco (e-mail: ina.vacarenco(at)sfs.md ), număr telefon 022 823 434.