Soluții de stocare a energiei electrice: facilități fiscale și vamale
30.10.2026

Din data publicării în MO a legii privind simplificarea legislației fiscale și vamale (vizează politica fiscală pe anul 2027) și până la 31 decembrie 2027,  operatorii economici care dețin aviz de racordare pentru instalații de generare a energiei regenerabile cu stocare, eliberat de către operatorul de sistem, și care pune în liberă circulație (import) mărfuri de la 5 poziții tarifare1 expres stabilite, vor obține dreptul de amânare a termenului de plată a datoriei vamale, pe o perioadă ce nu depășește 20 de luni de la data notificării acesteia, fără constituirea unei garanții.

 

De asemenea, documentul stabilește că, pe întreaga perioadă de amânare a termenului de plată a datoriei vamale nu se va calcula majorarea de întârziere. Datoria va fi stinsăprin scădere dacă operatorul economic prezintă Serviciului Vamal certificatul de racordare la rețea a instalației de generare a energiei regenerabile cu stocare  și va  confirma2 faptul că  nu a beneficiat de niciun sprijin financiar de compensare a prețului de procurare a respectivelor instalații.  

 

 Totodată, în cazul în care la expirarea perioadei de amânare operatorul economic nu prezintă autorității vamale certificatul de racordare, emis conform hotărârii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Serviciul Vamal va asigura atât încasarea datoriei vamale, cât și a penalităților aferente.

 

Reglementarea a fost aprobată prin derogate de la  prevederile art. 113 alin. (1) din Codul vamal nr. 95/2021, care stabilește că, cuantumul drepturilor de import și de export se plătește până la acordarea liberului de vamă sau în termen de 10 zile de la data notificării datoriei vamale, cu constituirea unei garanții în cuantum deplin al drepturilor de import.

 

Amintim, prin Legea nr. 112/2026 (în vigoare din 25 iunie curent) au fost puse în aplicare modificările aprobate în două acte normative:

  • Codul fiscal a fost completat cu art. 1018, care reglementează restituirea sumei TVA aferente investițiilor în surse de energie regenerabilă cu soluții de stocare. Potrivit alin. (1) din acest articol, acțiunea acestuia se extinde asupra subiecților impozabili care sunt înregistrați în calitate de plătitori de TVA și care importă și/sau procură pe teritoriul RM mărfurile clasificate la pozițiile tarifare menționate anterior și
  • notele complementare la capitolul 85 din Nomenclatura combinată a mărfurilor au fost completate cu pct. 3, conform căruia taxa vamală nu se percepe la importul acumulatoarelor electrice cu ioni de litiu de la subpoziția 8507 60 000, utilizate la/pentru instalația de stocare a energiei electrice eoliene sau solare.

________________________________________

1 850720200 - acumulatoare care  funcţionează cu electrolit lichid; 

850730200 - acumulatoare închise ermetic;

850730800 - altele;

850750000 - cu hidrură de nichel-metal și

850760000 - cu ioni de litiu.

 

2 Consirmarea va fi  emisă de către fiecare dintre următoarele autorități:

  1.  Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului;
  2.  Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură;
  3.  Centrul Național pentru Energie Durabilă.