Pe data de 9 decembrie 2026 vor intra în vigoare noile reglementări ale Codului muncii (CM), aprobate prin Legea nr. 167/2026.
Astfel, titlul X al CM a fost completat cu cap. XVI2, care stabilește noi rigori de angajare a personalului pentru toate unitățile (atât publice, cât și private), munca cărora presupune contact regulat cu copiii. Mai mult ca atât, angajatorii urmează să se asigure că nici persoanele care locuiesc cu salariatul nu prezintă risc în cazul funcțiilor ce implică îngrijirea și educarea copilului în familie, la domiciliul sau reședința temporară a persoanei care urmează a fi angajată.
Potrivit noilor reglementări, la încheierea contractului individual de muncă în cazul funcțiilor ce implică contact regulat cu copiii (inclusiv în mediul online), angajatorul va solicita de la viitorul angajat și certificatul de cazier detaliat, care să ateste lipsa antecedentelor penale și lipsa condamnării pentru infracțiuni săvârșite cu intenție asupra unui copil, precum și declarația pe propria răspundere privind lipsa calității de bănuit, învinuit sau inculpat într-o cauză penală similară.
Atenționăm angajatorii asupra noilor prevederi, care reglementează angajarea în funcții ce implică contact regulat cu copiii:
- interdicțiile privind angajarea;
- temeiurile suplimentare pentru suspendarea și/sau încetarea contractului individual de muncă încheiat cu salariat angajat;
- instituirea obligației de instruire a salariaților cu privire la protecția copilului împotriva violenței, neglijării și/sau exploatării, la depistarea semnelor și raportarea cazurilor menționate, aplicarea metodelor de comunicare, prevenire, dezescaladare și sprijin comportamental pozitiv, bazate pe respectarea drepturilor copilului și utilizarea exclusivă a măsurilor nonviolente de îndrumare și disciplinare etc.
Legea nr. 167/2026 se aplică atât rezidenților, cât și nerezidenților, natura activităților cărora implică îngrijirea, supravegherea, protecția, educarea, instruirea, evaluarea, tratamentul sau consilierea copiilor (inclusiv în cadrul instituțiilor de învățământ școlar și extrașcolar, activităților de voluntariat, secțiilor sportive, instituțiilor medicale etc.).