Compartimentul Taxa pe valoarea adăugată din Baza generalizată a practicii fiscale a fost actualizat prin Ordinul SFS nr. 39/2026. Precizările autorității fiscale ce țin de determinarea bazei impozabile pot fi examinate în continuare.
28.8.22 Care va fi valoarea impozabilă a livrării impozabile în cazul livrării mărfurilor (serviciilor) la un preț mai mic decât consumurile pentru producerea lor sau decît prețul de procurare al mărfurilor livrate, sau decît valoarea în vamă a mărfurilor importate, sau decât prețul de cost al serviciilor prestate?
În conformitate cu dispozițiile art.97 din Codul fiscal, valoarea impozabilă a livrării impozabile (cu excepția cazurilor prevăzute la art.99 din Codul fiscal), reprezintă valoarea livrării achitate sau care urmează a fi achitată (fără TVA), care trebuie să includă și suma totală a tuturor impozitelor şi taxelor care urmează a fi achitate (cu excepţia TVA).Valoarea impozabilă a livrării impozabile se diminuează cu valoarea reducerii de preţ acordate clienţilor la momentul livrării sub formă de discount, rabat, bonus, puncte valorice (de loialitate) sau alte forme de reduceri de preţ.
Totodată, urmează de ținut cont de prevederile art.97 alin.(5) din Codul fiscal, care stabilește că, la livrarea activelor supuse amortizării, valoarea impozabilă a livrării în cauză reprezintă valoarea cea mai mare din valoarea lor contabilă şi valoarea de piață.
28.8.10 Care va fi valoare impozabilă a livrării impozabile pentru livrarea de mărfuri (servicii)?
Valoarea impozabilă a livrării impozabile, reprezintă valoarea livrării achitate sau care urmează a fi achitată (fară TVA) (art. 97 alin. (1) din Codul fiscal). Valoarea impozabilă a livrării impozabile se diminuează cu valoarea reducerii de preţ acordate clienţilor la momentul livrării sub formă de discount, rabat, bonus, puncte valorice (de loialitate) sau alte forme de reduceri de preţ.
28.8.14 Valoarea impozabilă a livrării impozabile include valoarea ambalajului multicirculant, dacă de cumpărător se restituie preţul ambalajului care a fost deteriorat?
Ambalajul multicirculant, valoarea căruia nu se restituie furnizorului, reprezintă obiect al impunerii cu TVA, iar valoarea impozabilă a acestuia reprezintă valoarea livrării achitate sau care urmează a fi achitată fară TVA(art. 97 alin. (1) din Codul fiscal). Valoarea impozabilă a livrării impozabile se diminuează cu valoarea reducerii de preţ acordate clienţilor la momentul livrării sub formă de discount, rabat, bonus, puncte valorice (de loialitate) sau alte forme de reduceri de preţ.
28.8.26 Cum se va aprecia valoarea impozabilă cu TVA a livrărilor de mărfuri/servicii pentru care obligația cumpărătorului față de furnizor se diminuează cu valoarea bonusurilor, punctelor de loialitate și altor modalități (instrumente) de promovare a vânzărilor?
Potrivit prevederilor art.2114 alin.(4) din Legea cu privire la comerțul interior nr.231/2010, reduceri comerciale – reduceri de la costul produsului (discount, rabat, bonus, retrobonus).
Conform art.2116 alin.(4) din Legea nr.231/2010, plățile și costurile stipulate la alin.(2) lit.b)–f), precum și orice reduceri comerciale solicitate de cumpărător ulterior contractului comercial, inclusiv urmare a reușitei de pe urma vânzării, fac obiectul unor contracte separate sau anexe distincte a contractelor comerciale, se înregistrează separat în evidențele contabile ale furnizorului și se reflectă în factura fiscală (cu anexarea actului justificativ). Reducerile obținute conform prevederilor prezentului alineat se exclud din costul de achiziție al produselor.
În conformitate cu standardul național de contabilitate „Creanțe și investiții financiare”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.118/2013:
- Creanțele comerciale se contabilizează pe măsura livrării bunurilor, prestării serviciilor și executării lucrărilor ca majorare concomitentă a creanțelor și veniturilor după caz, a datoriilor curente (pct.18 din SNC);
- Creanțele comerciale recunoscute inițial se ajustează în cazul:
1) acordării reducerilor de preț după vînzarea bunurilor/prestarea serviciilor;
2) acordării de bonusuri pentru îndeplinirea condițiilor contractuale;
3) returnării bunurilor vîndute;
4) corectării erorilor etc. (pct.21 din SNC)
- Ajustarea creanțelor comerciale, cu excepția corectării erorilor, se contabilizează:
1) în cazul în care recunoașterea inițială și ajustarea creanțelor (fără TVA) au loc în aceiași perioadă de gestiune – ca stornare a creanțelor și veniturilor curente;
2) în cazul în care recunoașterea inițială și ajustarea creanțelor (fără TVA) au loc în perioade de gestiune diferite – ca majorare a cheltuielilor (pierderii) sau diminuare a provizioanelor și diminuare a creanțelor curente;
3) indiferent de perioada de gestiune în care au avut loc recunoașterea inițială și ajustarea creanțelor – ca stornare a creanțelor și datoriilor curente la suma TVA aferentă creanțelor (pct.22 din SNC).
În conformitate cu prevederile art.98 alin.(1) lit.c) din Codul fiscal, valoarea impozabilă a livrării impozabile a mărfurilor, serviciilor, după livrarea sau achitarea lor, urmează a fi ajustată, cu condiția prezentării documentelor de confirmare, dacă valoarea impozabilă a livrării impozabile a fost redusă în urma acordării discontului.
Totodată, art.97 alin.(1) din Codul fiscal, stabilește că valoarea impozabilă a livrării impozabile, reprezintă valoarea livrării achitate sau care urmează a fi achitată (fără TVA). Valoarea impozabilă a livrării impozabile se diminuează cu valoarea reducerii de preţ acordate clienţilor la momentul livrării sub formă de discount, rabat, bonus, puncte valorice (de loialitate) sau alte forme de reduceri de preţ.
În condițiile în care este prevăzută obligația de documentare a livrării prin factură fiscală, la ajustarea valorii impozabile a livrării impozabile se va ține cont de prevederile art.1171 alin.(12) din Codul fiscal.
Astfel, la diminuarea obligației de plată a cumpărătorului în condițiile expuse, valoarea impozabilă a livrării impozabile se ajustează.