Proprietarul căii de acces va executa, pe cont propriu, în termen de 30 de zile de la data notificării de către administratorul drumului, demolarea sau modificarea căii de acces dacă aceste intervenții sunt impuse de modernizarea și exploatarea drumului public. La expirarea termenului indicat, administratorul drumului public va fi în drept să demoleze căile de acces amplasate neautorizat sau cu încălcarea condițiilor impuse prin autorizația de amplasare a obiectivului în zona drumului public și/sau în zonele de protecție ale acestuia. Cheltuielile aferente lucrărilor de demolare vor fi suportate de către proprietarul căii de acces.
Pe ordinea de zi a Guvernului din 11 iunie este inclus proiectul de lege elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, prin care se propune modificarea unor acte normative1. Scopul intervențiilor este perfecționarea cadrului legal național2, având în vedere sporirea frecvenței fenomenelor meteorologice extreme, necesitatea protejării infrastructurii rutiere împotriva degradării accelerate și asigurarea siguranței participanților la trafic.
Astfel, se propune precizarea noțiunilor utilizate de Legea nr. 509/1995 (inclusiv „drumuri transeuropene TEN-T”); reglementarea expresă a suprafețelor de teren din zonele drumurilor; oferirea drepturilor și stabilirea obligațiilor suplimentare administratorilor drumurilor; instituirea mecanismului de restricții temporare în cazul avertizări meteorologice etc.
Totodată, pentru locuitorii localităților traversate de drumurile publice urmează a fi instituită obligația să întrețină în stare bună șanțurile, podețele de la intrările în curți, plantațiile și trotuarele din dreptul locuințelor și al terenurilor pe care le dețin. Îndeplinirea acestor obligații va fi monitorizată de autoritățile administrației publice locale, care vor fi în drept să emită dispoziții pentru respectarea lor și, după caz, să aplice sancțiunile prevăzute de lege.
Modificările punctate supra vor fi puse în aplicare din data publicării acestora în MO.
Potrivit proiectului, după aderarea Republicii Moldova la UE, va fi eliminat sistemul diferențiat de limite stabilit în funcție de categoria drumurilor (reabilitate, nereabilitate și pietruite), fiind parțial ajustate și dimensiunile/ masa maximă admisibilă a vehiculelor (Anexa nr. 2 la Legea nr. 509/1995 este propusă în redacție nouă).
__________________________________
1 Legea drumurilor nr. 509/1995 și Codul Contravențional
2 Prin transpunerea parțială a Directivei 96/53/CE a Consiliului din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunității, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul național și internațional și a greutății maxime autorizate în traficul internațional