BGPF: TVA la mărfurile destinate includerii în capitalul social
30.09.2026

Regimul TVA aplicabil mărfurilor și mijloacelor fixe  destinate includerii în capitalul social al entităților este precizat prin Ordinul SFS nr. 472/2026. Actualizările în Baza generalizată a practicii fiscale pot fi examinate în continuare.

 

28.6.1.6 Care sunt circumstanțele în care se pierde dreptul la beneficierea de scutirea de TVA fară drept de deducere, stabilită în conformitate cu art.103 alin.(1) p.29) din Codul fiscal?

Potrivit art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal, sunt scutite de TVA fară drept de deducere mijloacele fixe clasificate la cap. 84-90 din Nomenclatura combinată a mărfurilor (în continuare mijloace fixe) utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie. Modul de aplicare a facilităţilor fiscale respective se stabileşte de Guvern.

 

La mijloacele fixe utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor se atribuie mijloacele fixe a căror amortizare se raportează la costul produselor fabricate, serviciilor prestate şi/sau lucrărilor executate.

 

Mijloacele fixe, care au beneficiat de facilitatea fiscală respectivă nu pot fi înstrăinate, transmise în folosinţă sau posesie (exceptînd locaţiunea bunurilor imobile), atît integral, cît şi părţi componente ale acestora, pe parcursul a 3 ani de la data validării declaraţiei vamale respective sau eliberării facturii fiscale, cu excepţia cazului în care aceste mijloacele fixe sunt exportate, dacă anterior au fost importate şi nu au suferit modificări în afara amortizării normale.

 

În cazul în care aceste mijloacele fixe se înstrăinează, se transmit în folosinţă sau posesie, atît integral, cît şi părţi componente ale acestora, pînă la expirarea a 3 ani, TVA se calculează şi se achită de către persoana juridică în al cărei capital statutar (social) a fost introdus mijlocul fix pornind de la valoarea indicată în factura fiscală eliberată în momentul beneficierii de facilitatea fiscală respectivă, în cazul livrării de mijloacele fixe, sau de la valoarea în vamă la momentul depunerii declaraţiei vamale, în cazul importului acestora.  

 

Astfel, ținînd cont de faptul că prevederile normei expuse stabilesc expres modalitățile, tipurile și formele raporturilor juridice care condiționează aplicarea TVA de către persoana juridică în al cărei capital statutar (social) a fost introdus mijlocul fix conform art.103 alin.(1) p.29) din Codul fiscal, alte raporturi aferente activelor ce constituie aport în capitalul statutar decît cele specificate, nu se califică drept nerespectare a condițiilor stabilite de norma menționată.

 

28.6.1.8 Ce regim fiscal se va aplica pentru mijloacele fixe introduse în capitalul statutar la nerespectarea de către beneficiarul scutirii a condiţiilor prevăzute în art. 103 (1) pct. 29) din Codul fiscal, în cazul în care mijloacele fixe sunt scutite de TVA fără drept de deducere în conformitate cu legislaţia?

În conformitate cu art. 103 alin. (1) pct.29) din Codul fiscal, se scutesc de TVA fără drept de deducere mijloacele fixe clasificate la cap. 84-90 din Nomenclatura combinată a mărfurilor (în continuaremijloace fixe) utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie. Modul de aplicare a facilităţilor fiscale respective se stabileşte de Guvern.     

 

În cazul în care aceste mijloace fixe se înstrăinează, se transmit în folosinţă sau posesie, atât integral, cât şi părţile componente ale acestora, până la expirarea a 3 ani, TVA se calculează şi se achită de către persoana juridică în al cărei capital statutar (social) a fost introdus mijlocul fix, cu excepţia mijloacelor fixe scutite de TVA fără drept de deducere.

 

28.6.1.4 Ce regim TVA se va aplica la mijloacelor fixe incluse în capitalul statutar (social) cu aplicarea scutirii stabilite de art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal, la exportul acestora pînă la expirarea termenului de 3 ani?

Conform art. 27725 pct. 6) din Codul Vamal, sunt scutite de taxa vamală: mijloacele fixe clasificate la cap. 84-90 din Nomenclatura combinată a mărfurilor (în continuare  mijloace fixe) utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie. La mijloace fixe utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor se atribuie mijloacele fixe a căror amortizare se raportează la costul produselor fabricate, al serviciilor prestate şi/sau al lucrărilor executate.

 

Mijloacele fixe care au beneficiat de facilitatea fiscală respectivă nu pot fi înstrăinate, transmise în folosinţă sau posesie (exceptând locaţiunea bunurilor imobile), atât integral, cât şi părţile componente ale acestora, pe parcursul a 3 ani de la data acordării liberului de vamă, cu excepţia cazului în care aceste mijloace fixe sunt exportate, dacă anterior au fost importate şi nu au suferit modificări în afara amortizării normale. În cazul în care aceste mijloace fixe se înstrăinează, se transmit în folosinţă sau posesie, atât integral, cât şi părţile componente ale acestora, până la expirarea a 3 ani, drepturile de import se calculează şi se achită de către persoana juridică în al cărei capital statutar (social) a fost introdus mijlocul fix, pornind de la valoarea în vamă a acestor mijloace fixe la momentul depunerii declaraţiei vamale.

 

Astfel, în dependenţă de modul în care mijloacele fixe au fost introduse în capitalul statutar (social), se vor aplica următoarele regimuri fiscale:   

  a) în cazul în care acestea au fost introduse în capitalul statutar (social) în urma importului şi nu au suferit modificări în afara amortizare, la exportul acestora vor fi aplicate prevederile art.277256) din Codul vamal şi art.104 lit.a) din Codul fiscal;

  b) în cazul în care acestea au fost introduse în capitalul statutar (social) ca urmare a livrării pe teritoriul Republicii Moldova şi ulterior exportate, persoana juridică în al cărei capital statutar (social) a fost introdus mijlocul fix urmează să calculeze şi să achite TVA datorat pornind de la valoarea indicată în factura fiscala eliberată în momentul beneficierii de facilitatea fiscală respectivă, iar la export livrările se scutesc de TVA cu drept de deducere conform art.104 lit.a) din Codul fiscal.

 

28.6.1.2 Se achită TVA la importul mijloacelor fixe pe teritoriul vamal al Republicii Moldova destinate includerii în capitalul statutar al întreprinderii?

Potrivit prevederilor art. 103 alin.(1) pct. 29) din Codul fiscal, sunt scutite de TVA fără drept de deducere mijloacele fixe clasificate la cap. 84-90 din Nomenclatura combinată a mărfurilor (în continuare mijloace fixe) utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie. Modul de aplicare a facilităţilor fiscale respective se stabileşte de Guvern.

 

La mijloacele fixe utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor se atribuie mijloacele fixe a căror amortizare se raportează la costul produselor fabricate, serviciilor prestate şi/sau lucrărilor executate.

  În cazul în care aceste mijloace fixe se înstrăinează, se transmit în folosinţă sau posesie, atît integral, cît şi părţile componente ale acestora, pînă la expirarea a 3 ani, TVA se calculează şi se achită de către persoana juridică în al cărei capital statutar (social) a fost introdus mijlocul fix, pornind de la valoarea indicată în factura fiscală eliberată în momentul beneficierii de facilitatea fiscală respectivă, în cazul livrării de mijloace fixe, sau de la valoarea în vamă la momentul depunerii declaraţiei vamale, în cazul importului acestora.

 

Concomitent, potrivit prevederilor pct.4 din Regulamentul cu privire la modul de aplicare a facilităţilor fiscale stabilite în art.103 alin. (1) pct.29) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi art.28 lit. q2) din Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.145 din 26.02.2014, pentru a beneficia de facilităţile fiscale în cauză, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:      

a) mijloacele fixe sînt destinate includerii în capitalul statutar (social);
b) mijloacele fixe trebuie să fie utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau la executarea lucrărilor;
c) amortizarea mijloacelor fixe se raportează la costul produselor fabricate, serviciilor prestate şi/sau lucrărilor executate în procesul de producere, prestare a serviciilor şi/sau executare a lucrărilor;
d) mijloacele fixe nu vor fi înstrăinate, transmise în folosinţă sau posesie (exceptînd locaţiunea bunurilor imobile), atît integral, cît şi pe părţi componente ale acestora, pe parcursul a 3 ani de la data validării declaraţiei vamale respective sau eliberării facturii fiscale.

 

De asemenea, conform p. 14-17 al Regulamentului menționat, pentru a beneficia de scutirea de taxa vamală şi de TVA, agentul economic prezintă la organul vamal, în a cărei rază activează, copia deciziei Instituţiei Publice "Agenţia Servicii Publice" privind înregistrarea formării sau majorării capitalului social, certificată de către Instituţia Publică "Agenţia Servicii Publice" sau autentificată notarial.

 

Suma facilităţii fiscale se va determina reieşind din valoarea în vamă a mijloacelor fixe.

 

În cazul neprezentării documentului specificat la pct.14 din prezentul Regulament, la momentul depunerii declaraţiei vamale de import al mijloacelor fixe, agentul economic importator achită TVA şi taxa vamală în modul stabilit de legislaţia în vigoare, iar restituirea ulterioară a sumelor încasate de către organele vamale nu se efectuează.

 

În cazul imposibilităţii emiterii deciziei de către Instituţia Publică "Agenţia Servicii Publice" în termenul prevăzut de legislaţie pentru depunerea declaraţiei vamale la import, agentul economic este în drept să aleagă unul dintre regimurile vamale suspensive, prevăzute la art.23 alin.(1) pct.2) din Codul vamal, dacă aceste acţiuni nu contravin codului menţionat şi altor acte normative.

 

28.6.1.1 Care regim fiscal privind TVA se va aplica pentru activele materiale procurate în scopul introducerii acestora în capitalul statutar(social) al întreprinderii?

Potrivit prevederilor art. 103 alin.(1) pct. 29) din Codul fiscal, sunt scutite de TVA fără drept de deducere mijloacele fixe clasificate la cap. 84-90 din Nomenclatura combinată a mărfurilor (în continuare mijloace fixe) utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie. Modul de aplicare a facilităţilor fiscale respective se stabileşte de Guvern.

 

La mijloacele fixe utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor se atribuie mijloacele fixe a căror amortizare se raportează la costul produselor fabricate, serviciilor prestate şi/sau lucrărilor executate.

 

Mijloacele fixe care au beneficiat de facilitatea fiscală respectivă nu pot fi înstrăinate, transmise în folosinţă sau posesie (exceptînd locaţiunea bunurilor imobile), atît integral, cît şi părţi componente ale acestora, pe parcursul a 3 ani de la data validării declaraţiei vamale respective sau eliberării facturii fiscale, cu excepţia cazului în care aceste mijloacele fixe sunt exportate, dacă anterior au fost importate şi nu au suferit modificări în afara amortizării normale.

 

În cazul în care aceste mijloacele fixe se înstrăinează, se transmit în folosinţă sau posesie, atît integral, cît şi părţi componente ale acestora, pînă la expirarea a 3 ani, TVA se calculează şi se achită de persoana juridică în al cărei capital statutar (social) a fost introdus mijlocul fix pornind de la valoarea indicată în factura fiscală eliberată în momentul beneficierii de facilitatea fiscală respectivă, în cazul livrării de mijloacele fixe, sau de la valoarea în vamă la momentul depunerii declaraţiei vamale, în cazul importului acestora. Persoana juridică nu are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată pentru mijlocul fix înstrăinat, şi este obligată să prezinte declaraţia privind TVA.

 

28.6.1.9 Se va păstra dreptul la facilitate în cazul în care a fost încheiat contractul de gaj obiectul căruia sînt mijloace fixe importate incluse în capitalul statutar, la importul cărora au fost acordate facilitățile vamale?

 În conformitate cu prevederile art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal se scutesc de TVA fără drept de deducere mijloacele fixe clasificate la cap. 84-90 din Nomenclatura combinată a mărfurilor (în continuaremijloace fixe) utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie.

 

Modul de aplicare a facilităţilor fiscale respective se stabileşte de Guvern. (Hotărîrea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aplicare a facilităţilor fiscale stabilite în art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi art.28 lit.q2) din Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal nr. 145 din 26.02.2014).

 

Pentru a beneficia de facilitatea fiscală mijloacele fixe menționate nu vor fi înstrăinate, transmise în folosinţă sau posesie (exceptînd locaţiunea bunurilor imobile), atît integral, cît şi pe părţi componente ale acestora, pe parcursul a 3 ani de la data validării declaraţiei vamale respective sau eliberării facturii fiscal, cu excepţia cazului în care aceste mijloace fixe sunt exportate, dacă anterior au fost importate şi nu au suferit modificări în afara amortizării.

 

În cazul în care aceste mijloace fixe se înstrăinează, se transmit în folosinţă sau posesie, atît integral, cît şi părţi componente ale acestora, pînă la expirarea a 3 ani, TVA se calculează şi se achită de către persoana juridică în al cărei capital statutar (social) a fost introdus mijlocul fix pornind de la valoarea indicată în factura fiscală eliberată în momentul beneficierii de facilitatea fiscală respectivă, în cazul livrării de mijloace fixe, sau de la valoarea în vamă la momentul depunerii declarației vamale, în cazul importul mijloace fixe acestora.

 

Persoana juridică în al cărei capital statutar (social) a fost introdus mijlocul fix nu are dreptul la deducerea sumei TVA achitată pentru mijlocul fix înstrăinat şi este obligată să prezinte Declarația privind TVA. Conform alin.(1) art.667 din Codul civil, gajul este dreptul real în al cărui temei titularul (creditorul gajist) poate pretinde, din valoarea obiectului gajului, satisfacerea creanțelor sale garantate cu preferință faţă de ceilalţi creditori ai titularului obiectului gajului (debitorul gajist).

 

În conformitate cu prevederile art. 671 alin.(3) și (4) Codul civil, gajul bunurilor mobile are loc cu sau fără deposedarea de ele. Gajul bunului mobil cu deposedare este denumit amanet. Astfel, gajarea bunurilor, fără transmiterea dreptului de proprietate și/sau folosință în folosul creditorului gajist, nu restricționează aplicarea facilității menționate.

 

28.6.1.11 Se păstrează dreptul la deducerea TVA aferentă activelor procurate, în cazul livrării ulterioare a acestora cu destinația includerii în capitalul statutar al unui agent economic, (cu aplicarea scutirii de TVA în conformitate cu prevederile art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal)?

 

În conformitate cu prevederile art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal se scutesc de TVA fără drept de deducere mijloacele fixe clasificate la cap. 84-90 din Nomenclatura combinată a mărfurilor (în continuaremijloace fixe) utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie.

 

La rîndul său art.102 din Codul fiscal stabilește regimul de deducere a TVA aferentă achizițiilor efectuate.

 

Astfel, alin.(2) din articolul menționat specifică că suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt folosite pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere nu se deduce şi se raportează la costuri sau la cheltuieli.

 

Totodată, în cazul schimbării destinației bunurilor din destinate pentru livrări impozabile, în destinate pentru livrări scutite fără drept de deducere, alin.(6) al art.102 din Codul fiscal stabilește că, sumele TVA deduse de subiectul impozabil pentru mijloacele fixe și imobilizările necorporale procurate se exclud din deducere cu raportarea la costuri sau la cheltuieli în mărimea sumei TVA ce corespunde valorii contabile fără a lua în considerare valoarea reevaluată.