În cadrul programului de acordarea a suportului pentru realizarea activităților de promovare a exportului „BRIDGE EXPORT” Agenția de Investiții (în continuare – Agenție) va oferi finanțare pentru activitățile asociațiilor de business desfășurate cu scopul promovării…
Modificările și completările în formularul Certificatului privind lipsa sau existența restanțelor față de bugetul public național (forma CC 04 AEA) și Instrucțiunea privind evidența obligațiilor față de buget, aprobate prin Ordinul IFPS nr. 400/2014, au intrat în vigoare la…
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova (MDED) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) vor semna Memorandumul de Înțelegere privind prima fază a Proiectului „Consolidarea încrederii, integrității și conformității în și între…
Procedura de selectare a entităților de audit, precum și cea de desfășurare a auditului situațiilor financiare individuale ale întreprinderilor de stat/municipale și ale societăților comerciale în care statul deține o cotă majoritară (cota statului depăşeşte 50% din capitalul…
Potrivit art. 68 din Codul vamal, dacă, până la acordarea liberului de vamă, există îndoieli justificate cu privire la autenticitatea dovezii de origine a mărfurilor sau cu privire la originea mărfurilor, Serviciul Vamal (SV)suspendă acordarea tratamentului tarifar…
Ținând cont de modificările aprobate prin Legea nr. 224/2025 la Legea nr. 166/2017 cu privire la tichetele de masă, care vor intra în vigoare la 12 septembrie 2025, Ministerul Finanțelor inițiază elaborarea proiectului de ordin cu privire la aprobarea raportului cu privire la…
Regulamentul privind modul de ținere a registrelor contractelor de arendă1 va fi completat cu o nouă anexă – Conținutul registrului contractelor de arendă referitor la transmiterea în arendă a terenurilor cu destinație agricolă proprietate privată de către autoritățile…
Deși în luna iulie 2025 prețurile producătorului în industrie au rămas la același nivel față de luna iunie, de la începutul anului curent acestea s-au majorat cu 7,1% , iar comparativ cu luna iulie 2024 – cu 5,2%, comunică Biroul Național de Statistică.
Creșterea prețurilor…
În cadrul celei de a III ediții a Galei Financiare, organizată de Ministerul Finanțelor cu ocazia Zilei Financiarului, au fost premiați profesioniștii care au acumulat cele mai multe voturi ale publicului, precum și în rezultatul evaluării comisiei Ministerului Finanțelor.…