02.04.2026
217
BGPF: scutiri şi alte deduceri

Ordinul SFS nr. 156/2026, prin care a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale, include și două întrebări ce vizează persoanele fizice-cetățeni. Răspunsurile la acestea pot fi consultate în continuare.

 

29.2.3.90 Este oare obligatorie prezentarea de către…

02.04.2026
455
Examenul medical al lucrătorilor. Noi reglementări

La factorii de risc profesional  sunt atribuiți orice agent fizic, chimic, biologic, ergonomic, psihosocial sau organizațional existent în mediul de lucru sau în procesul specific locului de muncă, care poate afecta sănătatea lucrătorului și provoca boli profesionale sau boli…

02.04.2026
198
BGPF: efectul Legii nr. 34/2024 în raport cu titularii de avans

Modul de aplicare a prevederilor Legii privind efectuarea decontărilor în numerar în funcție de perioada efectuării decontărilor cu titularii de avans a fost aprobat de Serviciul Fiscal de Stat prin Ordinul nr. 156/2026. Răspunsul la întrebarea poate fi consultat în…

02.04.2026
130
Responsabilitatea bugetar-fiscală: conformare sau explicare

Potrivit modificărilor propuse la Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale  Guvernul va lua în considerare evaluările și recomandările Consiliului Fiscal, iar în cazul în care nu se va conforma acestora (cu excepțiile expres stabilite), va prezenta…

01.04.2026
117
Încă o actualizare a RUECC

Prin Decizia nr. 52/2026 Serviciul Fiscal de Stat a inclus în Registrul unic al echipamentelor de casă și de control (RUECC) încă un model de ECC.

 

Astfel, compartimentul „Registrul sistemelor informatice cu sau fără dispozitive electronice destinate pentru înregistrarea…

01.04.2026
132
Lista serviciilor esențiale pentru mediul de afaceri

În cadrul ședinței secretarilor de stat din 30 martie a fost examinat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Listei serviciilor esențiale pentru mediul de afaceri și a Planului de acțiuni pentru digitalizarea acestora. Documentul a fost elaborat Ministerul…

01.04.2026
133
BGPF: instalarea terminalelor de plată

Autoritatea fiscală reiterează necesitatea instalării de către agenții economici a terminalelor de plată și situațiile în care această obligație nu se aplică. Răspunsul la întrebarea aprobată prin Ordinul SFS nr. 156/2026 este publicat în continuare.

 

31.5.6  Cine are…

01.04.2026
133
Măsuri fiscale pentru depășirea crizei petroliere

Două proiecte de legi, scopul cărora este crearea unui mecanism temporar de reducere a crizei produselor petroliere, sunt înregistrare în Parlament. Ambele includ propuneri de diminuare a poverii fiscale.

 

Astfel, inițiativa legislativă nr. 97 propune drept soluție aplicarea…

31.03.2026
129
Conturile entității nu vor fi blocate, dacă autoritățile publice înregistrează datorii față de agentul economic

Începând cu 27 martie 2026, suspendarea operațiunilor la conturile bancare și/sau la conturile de plăți nu se mai aplică pentru suma restanței contribuabilului care nu depășește cuantumul datoriei instituțiilor finanțate de la buget, în limitele alocațiilor aprobate pentru…

31.03.2026
190
IDNP al comerciantului independent va fi substituit de IDNO

Persoanele fizice rezidente care, fără a constitui o formă organizatorico-juridică, desfășoară activități independente, vor avea dreptul să desfășoare respective activitate conform capitolului 102  Titlul II din Codul fiscal (în continuare – CF) doar dacă vor fi înregistrate…