Pe data de 15 ianuarie pe pagina Serviciului Fiscal de Stat a fost publicat Ordinul nr. 9/2025, fiind precizată poziția oficială a autorității asupra două întrebări plasate în Baza Generalizată a Practicii Fiscale. Acestea, precum și răspunsurile la respectivele întrebări,…
Casa Naţională de Asigurări Sociale a publicat Lista agenților economici insolvabili pentru cesionarea creanțelor, actualizată pentru semestrul I/2025. În respectiva listă sunt incluși 1338 entități.
Pentru încheierea contractului de cesiune a creanțelor, urmează a fi…
Potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică, în luna noiembrie 2024 comerțul internațional cu mărfuri în Republica Moldova comparativ cu luna noiembrie 2023 s-a diminuat cu 11,5%, însă a sporit cu 1,4% față de luna octombrie a anului trecut.
Totodată,…
Unităților participante la procesul de organizare și realizare a programelor de formare profesională a elevilor în învățământul dual li se va compensa 50% din valoarea cheltuielilor suportate și admise spre compensare. Dacă volumul cheltuielilor unităților economice care au…
Serviciul Fiscal de Stat a publicat Manualul privind deservirea contribuabililor, un vast document, în care sunt concentrate răspunsurile la întrebările ce vizează drepturile și obligațiile SFS și funcționarilor fiscali, ale persoanelor fizice și juridice (rezidente și…
În cadrul ședinței neplanificate din 10 ianuarie 2025 Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a adoptat hotărârea de majorare a ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt de la 3,6 % până la 5,6% anual.
Potrivit…
Prevederile Regulamentului privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe1 (în continuare – Regulament) vor fi ajustate la cele stabilite de Legea nr. 181/20142. Executivul va examina în ședința din 15 ianuarie proiectul hotărârii de Guvern cu privire la…
Noile reglementări în domeniul alimentar vor stabili cerințe simplificate pentru micii producători și urmează a fi aprobate în ședința Guvernului din 15 ianuarie. Proiectul are drept scop:
- stabilirea criteriilor clare de atribuire a statutului de producător mic (cu indicarea…
Ministerul Mediului a elaborat proiectul hotărârii de Guvern prin care urmează a fi aprobat regulamentul privind stabilirea criteriilor de determinare a condițiilor în care deșeurile de cupru, de fier și oțel și deșeurile de aluminiu, cioburile de sticlă și compostul…
Autoritatea fiscală a actualizat Registrul riscurilor al Serviciului Fiscal de Stat. În lunile noiembrie și decembrie 2024 documentul a fost completat cu 15 riscuri și este publicat pe data de 9 ianuarie curent pe pagina oficială a SFS.
Printre noile riscuri se regăsesc:
- …